Prietenia cuvintelor

 

În decembrie 2011, a apărut la Editura InfoRapArt Galați, sub egida Asociației Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice Galați, o antologie a Cenaclului literar online „Noduri și semne”, în care am fost inclusă și eu cu o scurtă prezentare,10 poezii și 2 proze scurte (pag.98 – 108).

Antologia se numește „PRIETENIA CUVINTELOR”, iar prefața este semnată de scriitorul Petre Rău, membru al U.S.R., care este și coordonatorul proiectului.

Mai jos, redau cuvintele pe care prefațatorul mi le-a dedicat, la pag. 9 și 10:
„Considerând poezia sub imperiul divinului, Ileana-Lucia Floran este conştientă că versul, prin forţa lui de persuasiune, trebuie să ajungă acolo unde raţiunea nu prea poate să se strecoare cu aceeaşi abilitate, adică la inima cititorului. Poate tocmai din acest motiv crede că sinceritatea în poezie este o armă redutabilă împotriva duplicităţii, sau leacul cel mai potrivit pentru un suflet în perpetuă nelinişte şi aşteptare: „adu cu tine / un strop de iubire; / ultima dată mi-ai spus ca mai ai /pusă deoparte… /pentru situaţii neprevăzute” (Al nouălea cer). Nu însă o sinceritate a banalului, simplistă şi parţială, ci una majoră, a spiritului, care să suplinească neîmplinirilc şi să stimuleze fermitatea mersului înainte: „Nu vreau să privesc înapoi… / Trecutul de mine s-a rupt; / Pe malul acesta abrupt, / Nu vreau să privesc înapoi” (Nu vreau).

Poeta cultivă o poezie a realului, cuprinzând reacţii umane dintre cele mai obişnuite şi stabilind legături între toate etajele umane ale existenţei şi înţelegerii: „Dar suntem muritori făcuţi din lut, / Nimic nu ne-aparţine-n mod real, / Doar sufletul ni-e dat cu împrumut, / Să ne transfere-n absolut sau în fatal”(Alegere). Utilizând un limbaj transparent, la nivelul cert al comunicării, chiar dacă pe două registre lirice distincte, dar cu fantezie şi expresivitate artistică, poeta aduce emoţia la standardul inocenţei, chiar şi atunci când o aflăm sub imperiul revoltei: „sub masca glumei inocente, /mă umiliţi în propria mea lume / şi vă distraţi privindu-mi ochii umezi / (de râs şi plâns deopotrivă)” (Cireaşă de pe tort). În aluviuni metaforice subtile, eul liric se rostogoleşte uneori într-o luxurianță imagistică a bunului gust: „Hoinar, pierdut în vraja primăverii / aleargă potolit prin curte vântul; / din zori şi până-n pragul înserării / prin labirint de frunze-şi poartă gândul…” (Odaia cu lalele).

În proză, autoarea împărtăşeşte frământări ale singurătăţii, reproşuri pentru greşeli mai vechi sau mai noi, visuri şi travestiri, dar şi treziri la realitate, chiar şi de la un banal SMS. Eroul liric preferă trecutul, ademenindu-1 tocmai pentru a-1 metamorfoza într-o motivaţie de edificare a prezentului. Într-un frumos eseu, autoarea ne dovedeşte că, uneori, uitarea poate fi salvată de întâmplări banale ale vieţii: „Viaţa te poartă prin situaţii care te marchează pentru totdeauna. Sau cel puţin aşa crezi. Apoi, timpul alunecă în jurul tău și te trezești că încerci din răsputeri să-ți amintești și nu mai poți” (Și uitarea e scrisă-n legile omenești).

Ileana-Lucia Floran, o scriitoare cu multe cărți publicate și cu o experiență vastă, rămâne o respirație inconfundabilă în broderia scrisului românesc, deținând la modul suprem arta comunicării strânse cu măria sa, cititorul.”